Noutati GRAITEC

Noutăţi GRAITEC






News list3.3.2009

Grupul GRAITEC raportează o creştere de 16% a cifrei de afaceri pentru anul 2008

Paris, 1 Martie, 2009. GRAITEC, dezvoltator internaţional de soluţii software de proiectare în domeniul construcţiilor civile şi industriale, raportează venituri de 24,9 milioane de Euro pentru anul fiscal 2008. Cifra de afaceri a crescut cu 16% faţă de anul 2007.


Rezultate financiare bune pentru anul 2008

Venitul operaţional consolidat al grupului GRAITEC pentru anul 2008 a atins cifra de 24,9 milioane Euro, indicând o creştere de 16% în comparaţie cu anul 2007 şi o dublare a venitului în ultimii doi ani.

Din cauza fluctuaţiei de curs valutar ce a dus la deprecierea lirei sterline şi a dolarului american în 2008, sucursalele GRAITEC din Marea Britanie şi din Canada au înregistrat o scădere a veniturilor obţinute în echivalent Euro. Pentru a aprecia corect performanţele reale ale grupului GRAITEC pentru anul 2008, trebuie subliniat faptul că venitul consolidat calculat la o rată de schimb similară cu cea din 2007 este de 25.9 milioane Euro, cu o creştere de 20% faţă de anul precedent. Această creştere se datorează în mare parte succesului comercial al produselor GRAITEC Advance, precum şi expansiunii constante a Grupului la nivel internaţional.

Soluţiile software GRAITEC Advance au înregistrat o creştere a vânzărilor în 2008 cu 18% până la 42% la nivel internaţional, comparativ cu anul 2007.

În plus, 20 de ingineri noi s-au alăturat echipelor din diferitele sucursale GRAITEC, cu scopul de a asigura un suport tehnic eficient şi de a contribui la localizarea produselor GRAITEC în funcţie de cerinţele pieţei.

Profitul înregistrat de grupul GRAITEC în 2008 a corespuns obiectivului propus, deşi investiţiile au fost semnificative.

Anul 2008 a marcat totodată şi lansarea unei noi imagini a grupului, care permite o mai bună promovare a companiei şi a produselor GRAITEC la nivel internaţional.


Dezvoltare la nivel internaţional prin achiziţionarea a 3 noi companii şi extinderea reţelei de distribuitori

GRAITEC a achiziţionat 3 noi companii în 2008: Integer Software din Marea Britanie, CSI din Germania şi abc service din Franţa, conducând la o consolidare a grupului atât din punct de vedere comercial, cât şi al expertizei tehnice.

De asemenea, GRAITEC şi-a extins reţeaua internaţională de distribuitori prin semnarea unor noi acorduri de distribuţie cu CAESoft în Spania, FORUM 8 în Japonia, IMAGE GRAFIX în Emiratele Arabe Unite şi ParasCADD în India.
La începutul anului 2009 au fost încheiate alte două noi parteneriate în Africa de Sud cu CHEMPUTE Software şi în Brazilia cu NA. TECNOLOGIA.
Noii parteneri GRAITEC sunt entuziaşti în privinţa potenţialului comercial şi a performanţelor dovedite de soluţiile software GRAITEC.

Ca urmare a cererii semnificative din zona Asia - Pacific şi în concordanţă cu strategia de extindere a grupului pe plan internaţional, în scopul de a oferi servicii de calitate numărului tot mai mare de clienţi din această regiune, în luna iulie a anului 2008 GRAITEC a înfiinţat o nouă sucursală în Singapore.

Francis Guillemard, CEO al GRAITEC, declară: "GRAITEC a înregistrat progrese semnificative în anul 2008 pe toate planurile şi a investit considerabil în R&D, pentru adaptarea produselor GRAITEC Advance la cerinţele specifice fiecărei ţări în care există sucursale sau parteneri GRAITEC. Suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor anului 2009, deşi se preconizează a fi un an dificil pentru toate domeniile. Ca şi până acum, GRAITEC se va concentra pe câştigarea de noi poziţii pe piaţa internaţională. Recent am inaugurat noua sucursală GRAITEC Rusia, cu sediul la Moscova, care va începe să distribuie soluţiile GRAITEC Advance din martie 2009. Bazându-ne pe potenţialul comercial al produselor noastre, putem anticipa o creştere organică de 8% în 2009, un venit de 27 milioane Euro şi 10% profit."


Despre GRAITEC:
Înfiinţată în 1986, GRAITEC se numără printre cele mai renumite companii producătoare de software în domeniul construcţiilor civile şi industriale, oferind soluţii integrate CAD şi soluţii pentru proiectare. Având peste 30.000 de utilizatori la nivel mondial, programele Graitec au contribuit la realizarea unor proiecte grandioase, printre care amintim: Turnul Cœur Défense, stadionul Stade De France, London Eye (Millenium Wheel), Metroul din Cairo, trambulină olimpică pentru schi Garmisch-Partenkirchen (Germania), Aeroportul Internaţional din Düsseldorf, Băneasa Shopping City, Centrul expoziţional din Milano etc. Grupul GRAITEC numără în prezent peste 260 de angajaţi în cele 13 companii membre (situate în Franţa, Germania, Spania, Republica Cehă, România, Rusia, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite). GRAITEC administrează, de asemenea, o reţea internaţională de peste 40 de distribuitori.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.graitec.com