Noutati GRAITEC Romania

Noutăţi GRAITEC Romania






News list17.3.2008

GRAITEC lansează Advance Metal 8.1, program dedicat proiectării structurilor metalice

GRAITEC lansează Advance Metal 8.1, program dedicat proiectării structurilor metalice

Fiind un program de desen dedicat inginerilor proiectanţi de structuri metalice, Advance Metal permite atât modelarea structurilor metalice (profile şi ansambluri), cât şi crearea planurilor de ansamblu, a planurilor de detaliu, a diverselor extrase de materiale şi a fişierelor pentru maşinile cu comandă numerică. Advance Metal rulează pe platforma AutoCAD®.

Versiunea 8.1 aduce numeroase funcţionalităţi în ansamblu aplicaţiei, cu ajutorul cărora proiectarea structurilor metalice de orice tip devine mult mai rapidă şi mai uşoară. Principalele noutăţi Advance Metal 8.1 privesc modelarea elementelor complexe din metal, noile tipuri de noduri predefinite, calculul nodurilor conform EC3, noile facilităţi de realizare automată a planurilor, precum şi dezvoltarea capacităţilor de interoperabilitate.
1. Modelarea elementelor complexe din metal
Advance Metal 8.1 dispune de un set de noi funcţii care facilitează proiectarea şi fabricarea elementelor complexe din metal. Astfel, pot fi modelate şi detaliate trunchiuri de con (cu baze circulare, pătrate şi ovale), trunchiuri de piramidă, elemente în formă de pâlnie dreptunghiulară sau rotundă, etc. De asemenea, pot fi create plăci răsucite, folosite în special la construcţia podurilor.
Modelarea elementelor complexe din metal - Plăci îndoite
Plăci îndoite
Cu fiecare nouă versiune, Advance Metal îşi confirmă statutul de soluţie de vârf pentru dezvoltarea structurilor de metal cu componente "netradiţionale".

Modelarea elementelor complexe din metal - Plăci răsucite
Plăci răsucite

2. O gamă largă de noi noduri predefinite, cu aplicabilitate în România
O gamă largă de noi noduri predefinite, cu aplicabilitate în România
în Advance Metal 8.1, utilizatorul dispune de instrumente specializate atât pentru crearea automată a unei palete largi de conexiuni, cât şi pentru adaptarea dimensiunilor acestora.

O serie de noi conexiuni sunt disponibile în noua versiune Advance Metal 8.1 (cum ar fi eclisa de îmbinare cap la cap a stâlpilor, contravântuirile, etc), iar pentru nodurile existente au fost aduse îmbunătăţiri.

Vorbind despre noduri, ar fi de menţionat şi extinderea tehnologiei "Quick Connection" pentru conectarea automată a nodurilor în model.
Noi tipuri de noduri disponibile în Advance Metal 8.1

3. Calculul nodurilor conform Eurocodes 3
Advance Metal 8.1 dispune de instrumente de predimensionare şi de verificare a nodurilor conform standardului Eurocodes 3.

Dimensionarea şi verificarea nodurilor se realizează pe baza eforturilor introduse manual, sau provenind dintr-un alt program de calcul structural GRAITEC (Advance Design sau Effel).

Atât dimensionarea cât şi verificarea conexiunilor se pot face pentru cei interesaţi şi în conformitate cu standardul american AISC.

Calculul nodurilor conform Eurocodes 3
Calculul nodurilor conform Eurocode 3

4.Calitatea şi gradul mare de automatizare a planurilor
Calitatea şi gradul mare de automatizare a planurilor - Plan de detaliu
Versiunea 8.1 Advance Metal permite o creştere considerabilă a productivităţii datorită unui set de funcţionalităţi ce îmbunătăţesc calitatea şi viteza de creare a detaliilor de execuţie şi a planurilor de ansamblu.

Advance Metal 8.1 creează automat vederi ce furnizează informaţii utile pentru execuţie (de exemplu, dacă o grindă are găuri numai pe inimă, atunci va fi afişată numai vederea corespunzătoare inimii).

O serie de alte noi implementări permit o mai bună amplasare automată a etichetelor şi a adnotărilor, precum şi o mai bună reprezentare a indicatorului de pantă, planurile obţinute fiind astfel mai clare.
Plan de detaliu

5. Interoperabilitatea
Versiunea 8.1 a programului Advance Metal integrează tehnologia "GTC" (Graitec Transfer Center) dezvoltată exclusiv de GRAITEC. Această tehnologie permite:
Importul / Exportul datelor în formate standard: CIS/2, SDNF, PSS, IFC 2.x3
Lucrul simultan la acelaşi proiect realizat de mai mulţi utilizatori şi sincronizarea modelelor
Sincronizarea, în Advance Metal, a modificărilor făcute de ingineri în alte programe GRAITEC (modificări de secţiuni, adăugarea unor elemente structurale, etc.)
Astfel, se evită reintroducerea inutilă a datelor, pierderile de date, iar riscul de apariţie a erorilor este minim.
Versiunea 8.1 a programului Advance Metal integrează tehnologia

Compatibilitate: Windows 2000 Pro, Windows XP Pro, Windows Vista, AutoCAD 2002-2008, AutoCAD Architecture 2002-2008
Disponibil în: engleză, franceză, germană, cehă, poloneză, rusă, olandeză, spaniolă