Servicii de proiectare GRAITEC Romania

Servicii de proiectare GRAITEC Romania






Aveţi un proiect care vă cere resurse umane sau de calcul suplimentare de care nu dispuneţi momentan?

GRAITEC Romania vă oferă o soluţie şi la această problemă: Departamentul Tehnic şi de Proiectare dispune de specialişti care pot să preia munca dvs. şi să realizeze într-un timp foarte scurt un proiect sau o parte din acesta.

De-a lungul timpului GRAITEC Romania a realizat, atât pentru clienţii români, cât şi pentru clienţii din străinătate, numeroase proiecte.

Ce presupune derularea unui proiect?

Plecând de la documentele furnizate de către client, în funcţie de cerinţele acestuia, proiectul presupune următoarele etape:

  • executarea modelului geometric 3D şi desenarea planşelor de execuţie şi de detaliu, folosind programele Autodesk Advance Steel şi Autodesk Advance Concrete;
  • calculul şi proiectarea structurii cu ajutorul programului de element finit Arche, calcul ce poate fi efectuat atât dupa normele româneşti, cât şi după normele Eurocode;
  • verificarea şi optimizarea structurii;
  • furnizarea unor schiţe şi vederi pentru structura generată şi calculată;
  • furnizarea notelor de calcul.

În timpul derulării acestuia puteţi să interacţionaţi cu inginerii GRAITEC Romania şi, apelând la serviciul de asistenţă tehnică, vă puteţi asigura că veţi duce la bun sfârşit proiectul dvs.

De obicei există trei întâlniri de lucru între beneficiar şi inginerii GRAITEC; bineînţeles aceste întrevederi pot avea loc ori de câte ori este necesar.

Prima întâlnire. Începerea proiectului.

Primirea documentelor de la client, definirea precisă a proiectului de către executant, semnarea contractelor aferente. Această reuniune facultativă depinde de amploarea proiectului.

A doua întâlnire. Validarea modelului.
Această întâlnire trebuie sa aiba loc. Ea permite validarea modelului plecând de la ipotezele clientului.

A treia întâlnire. Concluziile proiectului.
Prezentarea rezultatelor şi predarea completă a proiectului vizat. Această reuniune care nu este facultativă, oferă posibilitatea stabilirii unor concluzii finale referitoare la proiect şi predarea documentelor cerute de client.


Controlul asupra lucrării

În cadrul asigurării calităţii serviciului prestat, GRAITEC asigură controlul intern al misiunii de calcul, precum şi, opţional, verificarea de către un expert, verificator atestat MLPTL.